Casa copliariei.


Ce stare ciudata,ma simt pierduta...pierduta de toti,si de toate.Nu cred ca mai sunt cine eram,vreau sa am aceeasi viata si sa ma intorc in singurul meu loc fara nici un fel de regret,in copilarie.Avand in vedere ca totusi nu pot sa ma transform,vreau sa retraiesc macar cum eram copil ,daca restul vietii  imi este inecata intr-o ceata densa.
Merg,doar lampioanele cusute cu fir de argint ma ghideaza parca as fi transa  spre locul copilariei mele pierdute .in timp ce regina noptii le dicteaza ochilor mei sa stau cu ochii pe cer,cu capul sus.
In sfarsit,am gasit.Am incercat sa deschid usa,dar era incuiata .M-am dus in jurul casei  si am gasit  un patratel luminat,dandu-mi seama ca o  licarire inca incalzeste copilaria mea .
Mi-am facut curaj,si cu putina ezitare am spart  cristalul inghetat ce sustinea  micul patratel.Cu precautie  am intrat in casa .M-am uitat  in sus si am vazut fesul casei ,vechi si derapanat,dar inca mai ferea de copii norilor.
Am mers in dormitorul meu ,si urcandu-ma in pat am adormit pe loc ,parca cineva imi canta toata viata mea pe acorduri line.
M-am trezit.Huh..ma uit in dreapta ,nimeni,in stanga decat doua patrate de luminite increzatoare care ma dezmierdau.Mi-am amintit toata viata mea,pana acum,si ce mod frumos de a ti-o amintii,se pare ca am avut ceva numit ''amnezie'',dar cel mai greu de explicat este ca nu stiu cine mi-a cantat asa lin,si nici pana cand voi muri,nu cred ca voi afla.



                                                                                      Sfarsit.[facuta de mine] :D